Imagine Subiectele vechi şi închise le găsiţi aici Imagine

Moderatori: bb_girl, Paulici, Katutza, sabinaeniko

Sfantul Mihail si Gavril

Mesajde patricia one » 8-Noi-2009, 09:35

Sinaxar 8 Noiembrie



În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.

Sfintii ArhangheliLa adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Sf. Arhanghel MihailPentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Sf. Arhanghel GabrielIar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sus
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Reclame

Mesajde patricia one » 8-Noi-2009, 09:37

La multi ani celor care se serbeaza astazi sau care au sarbatoriti in familie ori printre prieteni!

:D :D :D
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

VEDETE SARBATORITE pe 8 NOIEMBRIE!

Mesajde patricia one » 8-Noi-2009, 09:42

Vedete sarbatorite de Sfintii Mihail si Gavril
2008-11-06, 12:31

In ziua de 8 noiembrie se cinsteste intregul sobor al ingerilor, impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.

O data cu aceasta sarbatoare religioasa, se ciocnesc pahare de vin si in cinstea apropiatilor, rudelor si prietenilor care isi serbeaza ziua de nume.

Printre persoanele publice de la noi care primesc flori si atentie in aceste zile se numara :

- Elena Gabriela Udrea – supranumita malitios de presa "blonda de la Cotroceni”, este de profesie avocat si ca ocupatie politician si membru PD-L.

-Gabriela Vranceanu Firea- Prezentatoare Antena 1, Observator 19, Saptamana Financiara

-Mihaela Radulescu – controversata persoana publica, prezentatoare “Duminica in Familie”

-Mihaela Cernea – membra a trupei Class si o mama nonconformista

-Gabriela Irimia – membra a trupei Cheeky Girls, locuieste in Anglia

-Gabriela Szabo – Atleta romana de talie mondiala, medaliata cu aur in 2000

-Mihaela Tatu- prezentatoare “Celebri sau nu”, Antena 2


-Mihai Traistariu- artist, cea mai buna voce masculina a Romaniei, castigator a numeroase premii

-Mihai Mitoseru – personalitate controversata din industria divertismentului

-Gabriel Cotabita – Vocalistul trupei VH2, producator musical si Tv

-Mihai Constantinescu- cunoscut cantautor, candidat Partidul Ecologist Roman pentru un post de senator

-Mihai Albu – celebru fashion designer,

-Mihai Georgescu(Bere Gratis) – liderul formatiei Bere Gratis, are o relatie cu Liana Stanciu de mai bine de 5 ani

-Mihai Gruia – cantaret in formatia Akcent,

-Mihai Budeanu (3 Sud Est) -cantaret formatie 3 Sud Est, este casatorit cu Emma si au impreuna o fetita, Sara

-Mihai Malaimare – actor si politician, membru al Parlamentului Romaniei

-Gabriela Cristea – prezentatoare Nora pentru mama, Kanal D

-Mihai Gruia Sandu, actor, cunoscut pentru rolul Arlechino din emisiunile pentru copii din anii '90

Cu ocazia zilei de 8 noiembrie, televiziunile vor introduce in grila emisiuni speciale si isi vor sarbatori angajatii.

Deci fiti cu ochii pe Programul Tv si urmariti cu atentie ofertele televiziunilor din aceasta perioada.

sursa:

http://felicitari.ele.ro/Vedete-sarbato ... 10727.html
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde anghelmina » 8-Noi-2009, 09:47

LA MULTI ANI !-TUTUROR MIHAELELOR SI GAVRILILOR DIN LUME
sanatate,fericire si noroc va doresc


va pupa mina
anghelmina
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 2337
Membru din: 7-Mai-2009, 20:20
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde patricia one » 8-Noi-2009, 09:52

anghelmina scrie:LA MULTI ANI !-TUTUROR MIHAELELOR SI GAVRILILOR DIN LUME
sanatate,fericire si noroc va doresc


va pupa mina


te pup!

subscriiu!

:D
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Peste 1.370.000 de români sărbătoriţi

Mesajde patricia one » 8-Noi-2009, 09:54

Peste 1.370.000 de români sărbătoriţi de Sfintii Mihail si Gavril


Din cei 1.379.904 de sărbătoriţi, 806.301 îl au ca patron spiritual pe Arhanghelul Mihail având prenumele Mihail/Mihaela (sau derivate ale acestora), iar 483.593 poartă prenumele de Gavriil/Gabriela (sau derivate ale acestora).


Statisticile existente la nivel naţional arată că 348.182 de românce poartă prenumele de Mihaela, 6.591 prenumele de Mihaiela, 9 sunt Michi, iar 26 Mişa. Totodată, 358.500 de români poartă prenumele de Mihai, 54.311 prenumele de Mihail, 26.787 răspund la diminutivul Mihăiţă, 85 sunt Michi, 1.662 Mişu, 60 Mişa, 6.344 Mihnea, iar ceilalţi sărbătoriţi sunt Mihăilă, Mihalache, Mihalcea sau Mihu.

De asemenea, 214.779 de românce poartă prenumele de Gabriela, 3.511 prenumele de Gabi, iar 153 răspund când sunt strigate Găbiţa. În acelaşi timp, 230.133 de români poartă prenumele de Gabriel, 22.619 sunt Gavril şi Gavriil, 8.326 sunt Gavrilă, 4.001 Gabi, iar 81 răspund la prenumele de Găbiţă.
Autor : ---
Duminică, 08 Noiembrie 2009 - 12:05 AM

sursa

http://www.amosnews.ro/Peste_1_370_000_ ... ila-291944
patricia one
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 3022
Membru din: 11-Sep-2007, 16:37
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde kamy_kam » 8-Noi-2009, 10:26

LA MULTI ANI!
Imagine
<b><font color="#990000"><blink><marquee>michael y love you for ever</marquee></blink></font></b>

http://otv-online.blogspot.com/
http://www.blogger.com/home
kamy_kam
Avatar utilizator
Moderator telenovele
Moderator telenovele
 
Mesaje: 9388
Membru din: 12-Aug-2007, 15:20
Localitate: madrid , orasul visurilor mele
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde Amy » 8-Noi-2009, 16:40

LA MULTI ANI tuturor celor care isi sarbatoresc ziua numelui :hug: Si multa sanatate ca e cea mai importanta
Amy
Avatar utilizator
Moderator OTV
Moderator OTV
 
Mesaje: 6631
Membru din: 15-Ian-2009, 23:05
Localitate: Bucuresti
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde kamy_kam » 8-Noi-2009, 22:53

un sincer:

LA MULTI ANI!

tuturor forumistelor care isi aniverseaza azi ziua onomastica :wub:

un fir de orhidede care sa ateste sinceritatea urarilor mele il daruiesc din inima:

Imagine
Imagine
<b><font color="#990000"><blink><marquee>michael y love you for ever</marquee></blink></font></b>

http://otv-online.blogspot.com/
http://www.blogger.com/home
kamy_kam
Avatar utilizator
Moderator telenovele
Moderator telenovele
 
Mesaje: 9388
Membru din: 12-Aug-2007, 15:20
Localitate: madrid , orasul visurilor mele
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde Diana22 » 9-Noi-2009, 08:22

multumesc mult Kamy, fiindca am omis sa va spun ca al doilea nume al meu e Mihaela :))
Imagine
Diana22
Avatar utilizator
Moderator OTV
Moderator OTV
 
Mesaje: 6439
Membru din: 29-Dec-2008, 14:37
Localitate: neamt
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde Diana22 » 9-Noi-2009, 08:23

Mihaela (amorul)La multi ani!
Imagine
Diana22
Avatar utilizator
Moderator OTV
Moderator OTV
 
Mesaje: 6439
Membru din: 29-Dec-2008, 14:37
Localitate: neamt
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde anghelmina » 23-Noi-2009, 20:46

sa ne traiti fetelor o suta de ani fara reparatii
(amore si nadia )
anghelmina
Avatar utilizator
Contactaţi Administratorul
 
Mesaje: 2337
Membru din: 7-Mai-2009, 20:20
Puncte de reputaţie: 0

Mesajde Diana22 » 27-Noi-2009, 17:22

anghelmina scrie:sa ne traiti fetelor o suta de ani fara reparatii
(amore si nadia )

multumesc draga Mina :hug:
eu am fost reparata putin si sper sa tina pana la 100 de ani [:-P
Imagine
Diana22
Avatar utilizator
Moderator OTV
Moderator OTV
 
Mesaje: 6439
Membru din: 29-Dec-2008, 14:37
Localitate: neamt
Puncte de reputaţie: 0

Forum Statistici

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: CommonCrawl [Bot] şi 7 vizitatori

Opţiuni

Înapoi la ☠ Recycle Bin

Reclame